Norme pentru gestionarea câinilor vagabonzi
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Vladimir Mănăstireanu, a organizat luni, 21 octombrie, o videoconferinţă cu conducerile D.S.V.S.A. judeţene, privind dezbaterea publică referitoare la “Proiectul de Norme metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân”.
La sediul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu au fost prezenţi conducerea instituţiei şi personalul responsabil cu protecţia şi bunăstarea animalelor, iar ca invitaţi, directorul Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Sibiu şi reprezentantul Organizaţiei “Animal Life” din Sibiu.
În cursul videoconferinţei, Vladimir Mănăstireanu şi alţi responsabili din cadrul A.N.S.V.S.A au prezentat principalele aspecte reglementate prin proiectul cu normele de aplicare, prin care se detaliază cerinţele de gestionare a câinilor fără stăpân, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001.
O gestionare controlată
S-a insistat asupra condiţiilor de funcţionare ale adăposturilor publice, precum şi a celor care aparţin asociaţiilor pentru protecţia animalelor; documentelor şi informaţiilor care trebuie să existe obligatoriu în adăposturile publice pentru câinii fără stăpân şi în adăposturile asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor; procedurilor privind capturarea, transportul şi adăpostirea câinilor fără stăpân; examinării medicale a câinilor bolnavi incurabil; informării populaţiei în vederea revendicării, adopţiei şi adopţiei la distanţă a câinilor fără stăpân; condiţiilor pentru adopţia la distanţă a câinilor fără stăpân; modalităţilor prin care se poate prelungi perioada de staţionare în adăpost a câinilor nerevendicaţi, neadoptaţi direct şi neadoptaţi la distanţă;
De asemenea, au fost prezentate: structurile care sunt implicate în gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv structurile publice locale; modalităţile prin care asociaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor pot participa la activităţile serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân; prevederile referitoare la sterilizarea şi vaccinarea câinilor, menţinerea igienei de către deţinători, eutanasierea câinilor fără stăpân şi neutralizarea cadavrelor; controlul activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân de către instituţiile care au competenţe în constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor; luarea deciziei eutanasierii numai în urma unei evaluări individuale, cu respectarea strictă a normelor de protecţie a animalelor.
Norme europene
S-a subliniat faptul că în elaborarea proiectului acestor norme, conducerea A.N.S.V.S.A a luat în considerare recomandările Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), privind controlul populaţiei canine, precum şi faptul că acest proiect a fost redactat în spiritul respectului pentru lege, al protejării siguranţei cetăţenilor şi al respectării drepturilor animalelor.
De asemenea s-a precizat că în gestionarea câinilor fără stăpân, serviciile sanitar-veterinare pun accent prioritar pe promovarea adopţiei, a adopţiei la distanţă, dreptului la siguranţă al cetăţenilor, drepturilor animalelor, eutanasierea fiind luată în considerare ca o ultimă soluţie.
Propuneri de îmbunătăţire
În cadrul dezbaterilor care au urmat, invitaţii la videoconferinţă au punctat o serie de observaţii şi propuneri pentru îmbunătăţirea actului normativ, prin intervenţii directe sau cu menţiunea de a comunica în scris la A.N.S.V.S.A. amendamentele respective.
Reprezentantul Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Sibiu a transmis în scris obiecţii la normele metodologice supuse dezbaterii publice. Acestea au vizat: · reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care să permită angajarea de personal la nivelul serviciului, necesar în buna derulare a activităţii; precizări privind “stricta supraveghere a medicului veterinar la acţiunea de imobilizare a câinilor fără stăpân prin administrarea de la distanţă a unor substanţe stupefiante şi psihotrope, cu ajutorul armelor utilitare”, având în vedere că potrivit legii, medicul veterinar are o serie de alte activităţi care nu permit prezenţa permanentă a acestuia pe teren alături de cei ce se ocupă de prinderea câinilor; oportunitatea completării de către adoptator a unei declaraţii pe proprie răspundere prin care îşi asumă dovada existenţei resurselor materiale necesare pentru creşterea şi întreţinerea câinilor adoptaţi, deoarece responsabilitatea acestora rezultă deja din formularea actului normativ. O altă obiecţie a vizat câinii revendicaţi, unde textul din norme trebuie să meţioneze că înapoierea trebuie să fie efectuată după sterilizare, nu “imediat” (cum este prevăzut în proiect) exceptaţi fiind doar câinii sterilizaţi. (V. Ioan)
IMPORTANT!
Proiectul de act normativ poate fi consultat în integralitatea sa pe pagina de web al ANSVSA – http:/www.ansvsa.ro/Legislatie/Transparenta deizionala
http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/norme-pentru-gestionarea-cainilor-vagabonzi-91244.html