Bărbat din Adjud, atacat şi muşcat de un maidanez

Bărbat din Adjud, atacat şi muşcat de un maidanez

Incidentul a avut loc în zona centrală din Adjud

Cazul băiatului de patru ani, mort într-un parc din Bucureşti, după ce a fost muşcat de un caine, nu sensibilizează şi mobilizează prea mult autorităţile locale. Deşi de la tragedia din capitală au trecut mai bine de trei luni, puţini primari din ţară au luat măsuri pentru a evita astfel de incidente. Astfel, miercuri seara, în Adjud, al doilea municipiu al judeţului, un tanăr de 33 de ani a fost la un pas să fie sfaşiat de un caine vagabond, la piaţa din oraş. „În cursul serii de miercuri, în jurul orei 21.10, un echipaj S.M.U.R.D. din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud a acordat primul ajutor medical unui bărbat, în vârstă de 33 ani, care prezenta o plagă în zona gambei stângi, după ce a fost muşcat de un câine, în timp ce se deplasa spre domiciliul său din municipiul Adjud”, ne-a declarat lt. Cristina Duţă, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. Sebastian Pamfile mergea spre casă, iar la benzinăria din zona pieţii din oraş a fost atacat de un maidanez. Potrivit celor care au cercetat incidentul, tanărul a reuşit să se ferească din calea mai multor caini, dar pană la urmă a fost muşcat de unul dintre ei. Tanărul a suferit o rană uşoară la picior şi a fost transportat la Spitalul din Adjud. Rămane de văzut dacă bărbatul atacat va face plangere împotriva celor vinovaţi că maidanezii continuă să circule în voie pe străzi. Anul acesta peste 150 de vranceni au fost muşcaţi de caini. (Dan CHIRIAC)

http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/98852-barbat-din-adjud-atacat-si-muscat-de-un-maidanez.html

Leave a Comment