Edili găsiţi nevinovaţi în scandalul maidanezilor

Edili găsiţi nevinovaţi în scandalul maidanezilor

Scandalul eutanasierii câinilor de la padocul Primăriei, din primăvara 2011, a ajuns la final.

Ieri, la aproape trei ani de la eveniment, magistraţii au confirmat scoaterea de sub urmărire penală a reprezentanţilor Primăriei şi a medicilor implicaţi în scandal, întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. După un război în instanţă cu reprezentanţii asociaţiilor care luptă pentru apărarea drepturilor animalelor, fostul primar Cătălin Flutur, fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV), Minodora Vasiliu, şi medicul veterinar Cristian Pancu au fost găsiţi nevinovaţi, decizia fiind definitivă.

În schimb, prin hotărârea de ieri, magistraţii au trimis dosarul din nou la Parchet, întrucât o plângere care îl viza pe fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Viorel Şerbănoiu, nu a fost soluţionată.

Scandalul a izbucnit în mai 2011, când 230 de câini din padocul Primăriei au fost eutanasiaţi, în baza unor analize efectuate de DSV, care au confirmat că exemplarele sufereau de jigodie.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.

http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Botosani/Actualitate/2014-04-16/Edili+gasiti+nevinovati+in+scandalul+maidanezilor.html

Leave a Comment