Câţi maidanezi mai sunt de fapt în Braşov?

Câţi maidanezi mai sunt de fapt în Braşov?

Evaluarea autorităţilor, făcute la ore diferite, arată că, în acest moment, în oraş avem între 267 şi 388 de câini fără stăpân.

Braşovul are între 267 şi 388 de câini vagabonzi. Acesta este rezultatul evaluării făcute de Asociaţia de Protecţie a Animalelor „Milioane de Prieteni”, împreună cu Serviciul Public de Gestionare a Animalelor de la Primăria Braşov, acţiune care a durat trei zile. „Conform noii legislaţii privind câinii fără stăpân, aveam obligaţia de a face o evaluare a numărului acestora aflaţi pe domeniul public. Evaluarea a fost făcută la ore diferite, pentru a ne crea o imagine cît mai clară asupra existenţei câinilor în fiecare zonă a municipiului, aspect transpus apoi într-o hartă. În acest moment, în oraş avem între 267 şi 388 de câini fără stăpân”, a explicat Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni”.

Pe lângă numărătoarea efectivă, acţiunea a mai scos la iveală o problemă existentă în cartierele mărginaşe, unde, după ce sunt adunaţi câinii de pe străzi, în locul lor apar alţii, cel mai probabil din localităţile învecinate. „Pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii, vom organiza pânde şi filtre în acele zone, împreună cu Poliţia Locală şi cea Municipală”, a spus viceprimarul Adrian Atomei.
Jumătate din câini adunaţi de pe străzi au fost adoptaţi
Începând din octombrie 2013, 589 de animale din Braşov au fost adunate de pe străzi, dintre care 229 au fost adoptate, iar 154 eutanasiate din motive medicale. „Faptul că jumătate dintre câini au fost adoptaţi este îmbucurător. Eutanasierile care s-au făcut au avut motive medicale, una din cauze fiind o epidemie de jigodie. Între Asociaţia „Milioane de Prieteni” şi Serviciul de Gestionare a Animalelor din Primărie a fost încheiat protocol tocmai pentru a evita eutanasierea animalelor”, a mai adăugat Cristina Lapis.
http://www.bzb.ro/stire/cati-maidanezi-mai-sunt-de-fapt-in-brasov-a72218

Leave a Comment