Băsescu, despre legea privind câinii comunitari: O promulg fără reţineri

“În forma în care a trecut prin Parlament, o promulg (legea privind câinii  comunitari – n.r.) fără reţineri. Este ceea ce eu cred că trebuie să se  întâmple. După ce aducem populaţia canină la o dimensiune rezonabilă, se poate  gândi şi un alt mod. Dar acum este un pericol pentru copii, pentru bătrâni,  pentru oameni în general”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Pe 10  septembrie, proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat de  plenul Camerei Deputaţilor.

Actul normativ prevede prelungirea de la  şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi  revendicat sau adoptat, gratuit. După cele 14 zile, autoritatea locală poate  decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia  să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.

Curtea  Constituţională discută pe 25 septembrie sesizarea cu privire la proiectul de  lege de modificare a OUG 155/2001 privind câinii comunitari, adoptat de Camera  Deputaţilor.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă de 29 de  senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL, printre care Haralambie Vochiţoiu  (lider grup PP-DD), Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Călin  Popescu-Tăriceanu (PNL), Ioan Ghişe (PNL), Cătălin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius  Isăilă (PDL).

În documentul care a ajuns la Curtea Constituţională,  senatorii susţin că forma în care actul normativ a fost adoptat diferă  fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte  conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12 martie 2013.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/basescu-despre-legea-privind-cainii-comunitari-o-promulg-fara-retineri_1271812.html#ixzz2f5d8MOq9
Follow us: @realitatea on Twitter        “În forma în care a trecut prin Parlament, o promulg (legea privind câinii  comunitari – n.r.) fără reţineri. Este ceea ce eu cred că trebuie să se  întâmple. După ce aducem populaţia canină la o dimensiune rezonabilă, se poate  gândi şi un alt mod. Dar acum este un pericol pentru copii, pentru bătrâni,  pentru oameni în general”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Pe 10  septembrie, proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat de  plenul Camerei Deputaţilor.

Actul normativ prevede prelungirea de la  şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi  revendicat sau adoptat, gratuit. După cele 14 zile, autoritatea locală poate  decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia  să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.

Curtea  Constituţională discută pe 25 septembrie sesizarea cu privire la proiectul de  lege de modificare a OUG 155/2001 privind câinii comunitari, adoptat de Camera  Deputaţilor.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă de 29 de  senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL, printre care Haralambie Vochiţoiu  (lider grup PP-DD), Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Călin  Popescu-Tăriceanu (PNL), Ioan Ghişe (PNL), Cătălin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius  Isăilă (PDL).

În documentul care a ajuns la Curtea Constituţională,  senatorii susţin că forma în care actul normativ a fost adoptat diferă  fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte  conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12 martie 2013.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/basescu-despre-legea-privind-cainii-comunitari-o-promulg-fara-retineri_1271812.html#ixzz2f5d8MOq9
Follow us: @realitatea on Twitter    http://www.realitatea.net/basescu-despre-legea-privind-cainii-comunitari-o-promulg-fara-retineri_1271812.html

Leave a Comment