SFANTUL SILUAN ATHONITUL – scrieri:

SFANTUL SILUAN ATHONITUL – scrieri:

“Duhul lui Dumnezeu învaţă sufletul să iubească tot ce-i viu, aşa încât el nu vrea să mai vatăme nici măcar o frunză verde dintr-un pom şi nu mai vrea să strivească nici o floare a câmpului. Astfel, Duhul lui Dumnezeu ne învaţă iubirea pentru toate şi atunci sufletul suferii împreună cu fiece fiinţă, iubeşte chiar şi pe vrăjmaşi şi plânge chiar şi pentru demoni, pentru că au căzut din bine.

De aceea, Domnul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi şi Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea de a-i iubi. Şi dacă suntem neputincioşi şi nu este în noi iubire, să rugăm fierbinte pe Domnul, pe Preacurata Lui Maică şi pe toţi sfin­ţii şi întru toate ne va ajuta Domnul, Care ne iubeşte atât de mult; şi când atinge El sufletul şi trupul, totul în noi se schimbă şi este mare bucurie în suflet, fiindcă îl cunoaşte pe Făcătorul Său şi milostivirea Lui cea neînţeleasă.

Sunt oameni care se leagă de vieţuitoare şi le privesc, le mângâie şi vorbesc cu ele. Ei au lăsat iubirea lui Dum­nezeu şi, prin aceasta, se pierde în ei şi iubirea de fraţi, pentru care Hristos însuşi a murit în mari chinuri. A face aceasta e un lucru lipsit de minte. A hrăni animalele şi vietăţile şi a nu le bate – în aceasta stă mila omului faţă de ele; dar a te lega de ele, a le iubi, a le privi şi a vorbi cu ele – acestea le face un suflet lipsit de minte.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul stă pururea înain­tea Lui cu frică şi iubire, şi atunci cum mai este cu putinţă ca el să iubească şi să vorbească cu animalele din ogradă, cu pisici şi câini? Aceasta înseamnă că omul a uitat porun­ca lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu „din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul său” [Mt 22,37].

Fiarele sălbatice, animalele din ogradă şi toate vieţui­toarele sunt pământ, şi noi nu trebuie să ne legăm mintea de pământ, ci să iubim cu toată puterea minţii pe Domnul, pe Maica Sa Preacurată, Ocrotitoarea noastră şi pe sfinţi, şi să-i cinstim; ei se roagă pentru noi şi se întristează atunci când călcăm poruncile lui Dumnezeu.

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/09/10/iubirea-de-animale-sfantul-siluan/

Leave a Comment