INFECŢIE ÎN PARCUL TBC: MUNŢI DE GUNOAIE ŞI CÂINI AGRESIVI!

INFECŢIE ÎN PARCUL TBC: MUNŢI DE GUNOAIE ŞI CÂINI

AGRESIVI!

 

Aducem la cunoştinţa celor care traversează Gruiul că în zona Spitalului TBC, puţin mai jos de cimitir, haite de câini, hrăniţi de personalul unităţii, ies până în drum, fiind un adevărat pericol pentru trecători. Au fost mai multe sesizări făcute în acest scop, dar fără a se lua măsuri, probabil, până nu va fi o victimă umană, nu se va schimba nimic!

O să relatăm dintr-o sesizare, sosită pe adresa redacţiei, făcută de doamna Tatiana Grecu. Dânsa povesteşte că, tocmai în faţa ei, un domn a fost atacat de vreo trei câini, încă alţi trei fiind în curtea spitalului. „Revin cu rugămintea de a face cunoscut în paginile ziarului situaţia câinilor de la Spitalul TBC. S-a mai scris, dar de auzit nu a auzit nimeni. Pe 2 decembrie 2015, în jurul orei 16.00, urcam Gruiul pe jos. În faţa mea a fost atacat un bărbat care trecea prin faţa porţii Spitalului TBC (cel de lângă cimitir). Ieşiseră la stradă vreo şase câini, trei erau în curte, aproape de poartă şi alţi trei tronau pe scările spitalului, atenţi fiind să vadă dacă e nevoie şi de „intervenţia lor”. Bietul om s-a apărat şi a traversat pe partea cealaltă a drumului. E vorba de acelaşi grup de câini care, din când în când, dă iama prin grădinile dintre blocuri, făcând ravagii, alergând după pisici, care sfârşesc în mod tragic. Dacă omorârea pisicilor de către haita de câini nu a sensibilizat pe nimeni, sper că atacul la oameni nu va trece la fel de neobservat. Pentru a-i evita, am trecut şi eu pe partea cealaltă a străzii. La un moment dat, o doamnă cobora şi nu ştia ce să facă, să continue sau nu. A aşteptat să se apropie încă o persoană pentru a avea curajul să-şi continuie drumul. Aşa nu se mai poate! Ce face spitalul cu atâţia câini? Mă întreb cum se descurcă cei care se duc să-şi viziteze rudele internate acolo! Nici nu vreau să mă gândesc ce înseamnă să treci noaptea pe acolo! Dacă le sunt de folos aceşti câini, ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru ei.”, a povestit Tatiana Grecu.

b_400_250_16777215_10_images_2045infectie1.jpgCa în multe zone din Câmpulung, pădurea parcului TBC a ajuns o „ghenă” în aer liber, fiind multe gunoaie aruncate în incintă, inclusiv şi din strada ştiută sub denumirea de „Gârlici”, spatele spitalului fiind un adevărat tomberon. Şi, ceea ce este mai trist, clădirea începe să se „rupă”. Bucăţi din balustrada construită din piatră de Albeşti au căzut, o fostă fântână arteziană este plină de apă şi gunoaie. Să sperăm că nu se va plimba niciun pacient la ore de seară, acesta putând fi o victimă sigură a acelei gropi plină cu apă şi mizerii, asta dacă nu „va fi mâncat” înainte de căţei…

Leave a Comment