Doi slătineni creşteau o haită de câini în apartament

Doi slătineni creşteau o haită de câini în

apartament

O familie din Slatina şi-a transformat apartamentul în adăpost pentru câini, spre disperarea vecinilor, care sunt nevoiţi să îndure mirosuri insuportabile. Irina şi Hari Condor, mamă şi fiu, locuiesc într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc de pe strada Toamnei, în care cresc şi cinci patrupede.
Animalele îşi fac nevoile în casă, iar mirosul emanat se simte de la intrarea în bloc. „De foarte mult timp avem probleme în bloc cu aceşti câini. Animalele sunt crescute în apartament şi reprezintă un adevărat focar de infecţie. Pe toată scara este un miros insuportabil. Câinii fac şi foarte mult zgomot. Noi am încercat să luăm măsuri, dar proprietarii sunt foarte recalcitranţi şi nu ne lasă să intrăm în apartament“, a spus Daniela Popescu, o locatară a blocului.

Animalele au fost duse la adăpost

Familiile deranjate de patrupede au depus reclamaţii la Poliţia Animalelor şi la Direcţia de Sănătate Publică, iar reprezentanţii celor două instituţii s-au deplasat ieri la apartamentul cu pricina pentru a ridica animalele. Deranjaţi de prezenţa autorităţilor, proprietarii câinilor nu le-au permis acestora accesul în locuinţă. „În apartamentul meu cresc ce vreau eu şi trăiesc cum vreau eu. Voi nu aveţi de căuta aici. Am doi câini mari şi trei mici, pe care îi hrănesc cu ce vreau eu. Care este problema voastră? Nu cred că animalele sunt mai bine îngrijite la adăpost decât la mine acasă“, a spus Hari Condor. După aproximativ o oră de discuţii, cei de la Poliţia Animalelor au reuşit să-l convingă pe proprietar să renunţe la patrupede. „Câinii vor fi duşi la un adăpost pentru animale, unde vor fi sterilizaţi şi deparazitaţi“, a spus Cornel Stana, şeful Poliţiei Animalelor.

http://www.gds.ro/Local/2011-03-18/Doi+slatineni+cresteau+o+haita+de+caini+in+apartament/

Leave a Comment